„Ceea ce facem zi de zi ne definește viitorul. Dacă vom învăța să cumpărăm responsabil și să sprijinim întreprinderile sociale, putem aduce plus valoare în comunitate.”
Angela Achiței, președinte grup ADV România
Discursul Angelei din deschiderea conferinței europene de economie socială – „Enterprising for Tomorrow” 2024, a surprins viziunea ei asupra dezvoltării sectorului dedicat impactului social prin inițiative de antreprenoriat social.
Schimbarea în bine, bunăstarea comunităților noastre depinde de ceea ce face fiecare dintre noi zi de zi, ce pot face companiile și autoritățile pulice prin puterea achizițiilor, ce pot face cei care influențează și decid legi.
„Economia socială nu este doar un concept, ci un mod de a construi comunități mai puternice și mai unite. Prin inițiativele noastre, putem crea locuri de muncă durabile și putem aduce o schimbare pozitivă în viețile oamenilor.”
În deschiderea conferinței, Angela a evidențiat și necesitatea unor măsuri concrete pentru sprijinirea întreprinderilor sociale, inclusiv accesul la finanțare și promovarea achizițiilor responsabile.
„Avem nevoie de un pachet de măsuri fiscale și non-fiscale care să sprijine real sectorul de întreprinderi sociale, acces la finanțare și piață de desfacere pentru produsele lor, și să comunicăm mai mult despre importanța economiei sociale.”



English 