Enterprising for Tomorrow a devenit un punct de referință pentru economia socială din România și din Europa de Est. De la o ediție la alta, conferința își consolidează impactul, atrăgând noi parteneri, inițiative și idei, cu contribuții din partea Comisiei Europene, a OECD și a rețelelor europene.
La fiecare doi ani, pentru o zi, la Iași, ADV România reunește ecosistemul european de economie socială: antreprenori sociali, decidenți, finanțatori, cercetători și susținători. Dacă lucrezi în economia socială, inovare socială sau finanțare socială, evenimentul acesta e pentru tine! Vii ca să înțelegi ce urmează, să contribui la conversație și să te asiguri că vocea ta se regăsește în viitorul care se construiește acum.
Enterprising for Tomorrow este mai mult decât o conferință clasică. Este o experiență de o zi întreagă, care îmbină conținut relevant, comunitate și oportunități concrete.
Conceptul din spatele Enterprising for Tomorrow este simplu: dacă vrem o economie socială puternică și modernă, avem nevoie de spații în care toți actorii ecosistemului să se poată întâlni, să învețe și să colaboreze.
Evenimentul este construit în jurul a trei piloni:
Această combinație de învățare, conectare și celebrare este ceea ce transformă conferința într-un adevărat festival al economiei sociale.
