Miia Rossi-Gray aduce la Iași concluziile evaluării intermediare a Planului european pentru economia socială
Miia Rossi-Gray, Team Leader pentru economia socială în cadrul DG Employment, Social Affairs and Inclusion a Comisiei Europene, vine la Iași, la Enterprising for Tomorrow, pentru a aduce în discuție concluziile evaluării intermediare a Planului de Acțiune pentru Economia Socială, publicată de Comisia Europeană pe 30 martie 2026. Pentru actorii din economie socială, întâlnirea oferă acces direct la direcțiile care vor influența politicile, finanțarea și dezvoltarea sectorului în următorii ani.
Ce este evaluarea intermediară a Planului de Acțiune pentru Economia Socială
Evaluarea intermediară a Planului de Acțiune pentru Economia Socială analizează progresul făcut de la lansarea planului, în decembrie 2021, și stabilește prioritățile pentru etapa următoare, până în 2030. Documentul trece în revistă implementarea celor 63 de acțiuni asumate și arată unde există rezultate, unde persistă blocaje și ce trebuie consolidat la nivel european, național, regional și local.
Datele publicate de Comisia Europeană arată că economia socială are deja o greutate semnificativă în Europa. Sectorul reunește peste 4,3 milioane de entități și susține aproximativ 11,5 milioane de locuri de muncă. În ultimii cinci ani, 21 de state membre au adoptat sau pregătesc strategii dedicate economiei sociale, iar 12 au reformat legislația relevantă. În perioada 2021-2027, peste 1,62 miliarde de euro din fonduri europene și 1,2 miliarde de euro în garanții InvestEU au fost mobilizate pentru susținerea ecosistemului.
Cine este Miia Rossi-Gray
Miia Rossi-Gray lucrează în cadrul Comisiei Europene din 2009 și coordonează, în prezent, echipa de economie socială din cadrul Unității pentru antreprenoriat social și incluziv a DG Employment, Social Affairs and Inclusion. Parcursul ei profesional este construit la intersecția dintre politici publice europene, economie și incluziune socială. Are un master în International Studies la University of Birmingham și o diplomă de licență în Economics la University of York.
Prezența ei la Iași contează tocmai pentru că nu vine din zona comentariului extern, ci din interiorul echipei care lucrează direct pe acest dosar la nivel european. Pentru publicul din România, asta înseamnă acces la explicații aplicate despre sensul evaluării, prioritățile următoarei etape și implicațiile pentru ecosistemele locale.
De ce contează această discuție pentru România
Pentru antreprenorii sociali, organizațiile de sprijin, autoritățile publice și finanțatori, evaluarea intermediară nu este doar un document de etapă. Ea arată în ce direcție se mută atenția la nivel european: cadre mai coerente pentru economie socială, investiții și competențe mai bine orientate, date mai bune despre sector și o vizibilitate mai mare pentru impactul economic și social produs de aceste organizații.
Comisia Europeană pune accent, în noua etapă, pe câteva teme care interesează direct și România: clarificarea cadrului de funcționare, consolidarea ecosistemului de investiții sociale, dezvoltarea antreprenoriatului incluziv, întărirea guvernanței și îmbunătățirea datelor disponibile despre sector. Pentru organizațiile care construiesc modele economice cu impact social, aceste teme se traduc în condiții mai bune de dezvoltare, acces mai clar la sprijin și o poziționare mai solidă în raport cu politicile publice și finanțările europene.
Un dialog cu miză reală pentru sector
Participarea la această conversație oferă mai mult decât context european. Ea ajută actorii locali să înțeleagă ce se schimbă, ce rămâne relevant și cum pot lega mai inteligent inițiativele proprii de direcția în care merge economia socială la nivel european. Pentru antreprenorii sociali, miza este strategică: să își citească mai bine poziția într-un sector care devine tot mai structurat și mai competitiv. Pentru autorități și decidenți, întâlnirea oferă repere utile pentru politici, parteneriate și mecanisme de sprijin mai bine calibrate.
În acest sens, prezența Miiei Rossi-Gray la Iași transformă Enterprising for Tomorrow într-un spațiu de dialog relevant pentru cei care vor să înțeleagă nu doar ce spune Comisia Europeană despre economia socială, ci și cum se poate traduce această agendă în opțiuni concrete pentru România.
Economia socială intră într-o etapă de consolidare
Mesajul de fond al evaluării intermediare este clar: economia socială nu mai este tratată ca o temă periferică. Ea intră într-o etapă de consolidare, în care contează tot mai mult calitatea cadrului legislativ, accesul la investiții, datele credibile despre sector și capacitatea statelor membre de a susține ecosisteme funcționale. La Iași, această conversație ajunge prin vocea unuia dintre oamenii care lucrează chiar în centrul acestui proces european.
La Enterprising for Tomorrow, participanții vor avea ocazia să înțeleagă mai bine unde se află economia socială europeană astăzi, ce urmează până în 2030 și cum se pot poziționa strategic organizațiile, instituțiile și inițiativele din România în această nouă etapă.
Pentru participarea fizică, mai sunt disponibile doar câteva locuri, așa că vă recomandăm să vă rezervați locul din timp → http://eft2026.live/ro/inregistrare
- Published in Conference, Social Economy, Updates
Iuliana Feclistov, ANAP: Evoluția achizițiilor publice rezervate
Iuliana Feclistov, Președinte Agenția Națională a Achizițiilor Publice, a vorbit la conferința de economie socială – Enterprising for Tomorrow 2024, despre evoluția procedurilor de achiziții publice rezervate în România.
„În 2023 avem 27 de contracte rezervate încheiate într-o valoare de aproximativ 21 de milioane RON.”
Președintele ANAP a prezentat o analiză exclusivă a datelor privind achizițiile publice și evoluția procedurilor de achiziții publice rezervate în România.
- În perioada 2022-2023 au fost inițiate 71 de proceduri, dintre care 46 au fost atribuite și 23 anulate.
- Valoarea totală a contractelor pentru perioada 2022-2023 a fost de aproximativ 52 de milioane RON.
- În 2023 au fost încheiate 27 de contracte rezervate, cu o valoare totală de aproximativ 21 de milioane RON.
Vizionați discursul integral al Iulianei Feclistov pentru a afla care sunt particularitățile și provocările legate procedurile de achiziții rezervate, precum și viziunea Agenției Națională a Achizițiilor Publice privind achizițiile sustenabile și achizițiile sociale.
Ghidul Achizițiilor Publice – Pagina oficială cu resurse utile pentru procedurile de achiziții publice
→ Achiziții publice sustenabile
Ghidul achizițiilor publice (Ghidul Online) este un instrument administrat de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, care conține informații practice pentru părțile interesate din domeniul achizițiilor publice și este conceput pentru a oferi îndrumare și sprijin tuturor participanților la procesul de achiziții publice.
Ghidul Online este un document care acoperă toate procesele de achiziții publice efectuate de către orice Autoritate Contractantă, pentru toate activitățile.
- Published in Conference, Social Economy
Bogdan Merfea: Rolul AFIN IFN S.A. în peisajul finanțării sociale și în dezvoltarea ecosistemului de economie socială
Bogdan Merfea, Președinte Consiliu de Administrație AFIN IFN S.A, a vorbit la conferința Enterprising for Tomorrow 2024 despre provocărilor întâmpinate de întreprinderile sociale și despre rolului AFIN în depășirea acestor bariere prin produse financiare și suport personalizat.
Idei principale
Provocările întreprinderilor sociale
Întreprinderile sociale se confruntă adesea cu dificultăți în accesarea finanțării, ceea ce este crucial pentru dezvoltarea competitivității lor pe piață. Această provocare este amplificată de reticența instituțiilor financiare de a oferi finanțare din cauza riscurilor percepute, cum ar fi lipsa de capital social suficient și experiență.
Rolul AFIN
AFIN își propune să acopere acest gol prin oferirea de produse financiare personalizate și suport specific pentru întreprinderile sociale. Organizația se concentrează pe ajutarea acestor întreprinderi să facă primii pași în afaceri, cum ar fi înțelegerea fluxului de numerar și marketingul.
Dezvoltarea capacității și suport
Bogdan Merfea a subliniat importanța ghidării întreprinderilor sociale în etapele lor inițiale, asemănător cu îngrijirea unui copil, pentru a le ajuta să crească și să devină sustenabile. Aceasta include oferirea de finanțări mai mici și suport extins pentru a asigura succesul acestora.
Colaborare și creștere
AFIN colaborează cu diverși factori interesați, inclusiv Fondul Național de Garantare și alți investitori, pentru a-și îmbunătăți capacitatea de a sprijini întreprinderile sociale. Scopul este de a crește numărul de clienți serviți și de a crește în termeni de capital și impact.
„Accesul la finanțare reprezintă o barieră, dar este cu două tăișuri pentru că bariera vine și din partea instituțiilor financiare. Noi, ca bancheri, spunem, ‘Nu putem să îi finanțăm pentru că nu au suficient capital social, le lipsește experiența.'”
„Noi venim să umplem acest gol la baza piramidei pentru întreprinderile sociale care au nevoie de tichete mici, finanțări mici și, mai ales, de acel pampering, ghidându-i ca pe un copil care face primii pași în afaceri.”
„Suntem într-o continuă preocupare de a majora capitalul social și de a avea alături de noi cât mai mulți investitori, creând un impact pozitiv astfel încât întreprinzătorii din economia socială să își poată duce misiunea la bun sfârșit, angajând persoane vulnerabile și cu dizabilități.”
- Published in Conference, Social Economy, Updates
Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance: Ce este finanțarea socială, ce produse inovatoare are BCR Social Finance pentru ONG-uri și întreprinderi sociale și care este viziunea pentru a păstra tinerii în România
Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance a vorbit la conferința Enterprising for Tomorrow 2024 despre finanțare socială, despre investiții de impact, despre produsele inovatoare și programele BCR Social Finance, despre viziunea BCR privind dezvoltarea sectorului de antreprenoriat social și despre visul personal de a crea un produs inovator în România care să stopeze exodul tinerilor valoroși din țară.
„Finanțarea socială se face prin construcția și ajutorul pentru comunități. Nu există doar o finanțare.
Dacă te uiți doar să dai un credit înseamnă că n-ai înțeles nimic din cuvântul finanțare socială și din sustenabilitatea cuvântului finanțare socială. Deci cred că cel mai important lucru este să te uiți la o relație pe termen lung, să vezi cum reușești să ajuți real comunitățile, cum ești prezent, cum înțelegi problemele reale ale anumitor comunități. Pentru că de multe ori sunt anumite probleme în Moldova, sunt altele în Muntenia, sunt altele în Oltenia, sunt altele în Ardeal. Putem să generalizăm,să spunem că sunt, să le punem în niște categorii, dar trebuie să înțelegem foarte foarte bine nevoile comunităților locale. Deci finanțarea socială și dezvoltarea economiei sociale se face prin înțelegerea foarte bună a specificului din fiecare zonă.”
Idei cheie:
- Organizațiile din economia socială trebuie să aibă modele de business sustenabile, chiar dacă se bazează pe granturi sau donații.
„Organizațiile din economia socială trebuie să meargă într-o zonă de sustenabilitate a modelului lor de business, chiar dacă este grant-based, dacă sunt doar donații care susțin organizația respectivă sau dacă funcționează doar pe să spunem granturi europene.”
„E foarte important să construim mai multe modele care să fie sustenabile și finanțabile. Și investițiile, pentru că vorbim aici de Fondul European de Investiții, de fonduri de investiții, de venture capital, de lucruri care par un pic ahead of times pentru momentul în care suntem noi azi azi în România. Fondurile de investiții, venture capital, sincer nu prea găsesc ținte în România, pentru că nu avem suficiente întreprinderi sociale suficient de dezvoltate ca să fie invesțiile. Sunt câteva exemple. Le avem aici în sală și le știm care sunt, dar cred că mai departe trebuie să ne preocupăm cu toții.”
- BCR Social Finance a creat un ONG bancar, reinvestind totul în organizație, fără distribuirea de dividende. În momentul actual sprijină peste 100 de organizații, concentrându-se pe infrastructura socială și educație.
„Am lansat de curând o petiție pentru ca educația financiară să fie introdusă în școli.”
- Finanțarea socială trebuie să fie orientată spre construirea și sprijinirea comunităților. Amplify ONG este un vehicul recent lansat de BCR Social Finance care are acest rol.
- BCR a atins 1 milion de români prin Programul de educație financiară și promovează introducerea educației financiare și de business în școli.
- Un nou produs numit Study Up sprijină educația studenților și reconversie profesională.
„Noi am lansat un produs care se cheamă StudyUP și prin care sprijinim educația sprijinim educația la nivel de studenți în România, dar și tot ce înseamnă post universitar, orice școală profesională sau oricine vrea să facă reconversie profesională.”
- Programul Colfuturo din Columbia – oferă credite pentru studii pentru columbienii care pleacă la studii în străinătate și în același timp încurajează reîntoarcerea tinerilor. Un astfel de program poate fi implementant și în România și este visul lui Ștefan pentru a crea un program care să oprească exodul tinerilor valoroși din România.
„Visul meu și poate și al nostru, dacă reușim să ne punem la masă pe subiectul ăsta, e să creăm acest produs și în România să reușim să ne ținem valoarea în România să ne ținem tinerii în România.”
Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance, a participat în panelul dedicat finațării sociale și a dezbătut soluții pentru un prezent și viitor sustenabil al întreprinderilor sociale alături de reprezentanți ai altor intituții de finanțare socială:
- Cristina Dumitrescu, Manager Senior de Investiții, Fondul European de Investiții (EIF)
- Cyril Gouiffès, director al unității de impact social, Fondul European de Investiții (EIF)
- Michał Radziwiłł, Manager Inpulse Investment
- Bogdan Merfea, Președinte Consiliu de Administrație AFIN IFN S.A.

- Published in Conference, Social Economy
Ce face Comisia Europeană pentru a sprijini sectorul economiei sociale în UE și în România
Ana-Maria Coscotin, Team Leader Romania, la Direcția Generală pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune (DG EMPL) a fost speaker la conferința europeană de economie socială, organizată de ADV România pe 17 aprilie 2024, a vorbit despre spre ce face Comisia Europeană pentru a sprijini sectorul economiei sociale și în special despre sprijinul acordat în România.
Lipsa sustenabilității este problema majoră în acest sector. Trebuie să evităm crearea de întreprinderi sociale care să oprească activitatea atunci când sprijinul european se oprește. Acest lucru se poate întâmpla numai dacă creăm condiții-cadru la nivel local și național. Un ecosistem funcțional al economiei sociale este esențial.
Ana-Maria Coscotin, Team Leader Romania, la Direcția Generală pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune (DG EMPL)
Un discurs bogat în informații, dar și un apel la acțiune pentru toți antreprenorii sociali și actorii implicați în acest ecosistem.
Transcrierea speech-ului doamnei Ana-Maria Coscotin
Bună ziua! Vă mulțumesc pentru ocazia de a vorbi despre ce face Comisia Europeană pentru a sprijini sectorul economiei sociale și în special despre sprijinul acordat în România.
După cum a indicat domnul Comisar, economia socială ocupă un loc important pe agenda Comisiei Europene. Pe lângă direcțiile de acțiune, Uniunea Europeană sprijină sectorul și prin finanțare. Există o serie de oportunități de finanțare care pot sprijini dezvoltarea economiei sociale.
Mă voi concentra astăzi pe sprijinul acordat prin intermediul Fondul social european Plus (FSE+) în perioada de programare 2021 – 2027.
Fondul social european Plus investește 1,3 miliarde de euro în întreaga Uniune pentru a sprijini dezvoltarea economiei sociale. Proiectele finanțate vor contribui la o economie mai echitabilă mai durabilă și la o Europă mai socială.
În România, 235 de milioane de euro sunt alocate pentru acest sector în cadrul a două programe cofinanțate din Fondul social european Plus – Educație și Ocupare și Incluziune și Demnitate Socială. Finanțarea vizează sprijinirea sectorului economiei sociale atât în zonele urbane cât și rurale.
Nu este prima dată când România utilizează fonduri europene pentru a sprijini sectorul economiei sociale. Experiența cu aceste fonduri există deja, dar de această dată este disponibilă o alocare mai mare, care este oferită nu doar sub formă de granturi pentru crearea de noi entități, ci și sub formă de instrumente financiare cu o componentă de granturi pentru întreprinderile sociale deja existente și alte forme de suport.
Lipsa sustenabilității este problema majoră în acest sector. Trebuie să evităm crearea de întreprinderi sociale care să oprească activitatea atunci când sprijinul european se oprește. Acest lucru se poate întâmpla numai dacă creăm condiții-cadru la nivel local și național. Un ecosistem funcțional al economiei sociale este esențial. Măsurile incluse în cele două programe contribuie la dezvoltarea sectorului, dar este nevoie și de implicarea decidenților la nivel național și local.
Estimările arată că populația de vârstă activă din România va scădea substanțial în viitor. În acest context ne întrebăm cum pot fi abordate deficitele care vor apărea din cauza acestei scăderi. Una dintre soluții ar putea fi asigurarea unei mai bune integrări a grupurilor defavorizate pe piața forței de muncă. Întreprinderile sociale cum ar fi cele de inserție pot avea un impact substanțial prin promovarea unui mediu favorabil pentru incluziunea persoanelor defavorizate.
După cum probabil știți, implementarea Fondului social european Plus funcționează conform principiului gestiunii partajate, ceea ce înseamnă că autoritățile naționale sunt responsabile de gestionarea fondurilor, de selecția și de implementarea proiectelor.
Aș dori să-i invit pe toți cei interesați de finanțarea sectorului să participe activ la consultările publice relevante privind Ghidurile solicitantului. Trebuie să utilizăm în mod strategic resursele disponibile, este important ca fondurile alocate sectorului să ajungă la acesta și în acest scop este necesară implicarea activă a dumneavoastră a tuturor părților interesate din acest sector. Vă mulțumesc și vă doresc un eveniment care să vă inspire!
- Published in Conference, Social Economy
Timothy Ghilain, Șef de Cabinet la EASPD: Rolul proiectului B-WISE în modelarea sectorului de întreprinderi sociale de inserție la nivel european
Timothy Ghilain, Șef de Cabinet la EASPD, a vorbit la conferința Enterprising for Tomorrow 2024 despre proiectul B-WISE – Plan de Cooperare Sectorială pentru Competențe în Întreprinderile Sociale de Inserție, un proiect Erasmus + coordonat de EASPD cu sprijinul ENSIE.
„Digitalizarea nu poate fi realizată de una singură. Trebuie să avem o abordare coerentă pentru a forma, recalifica și reîncadra în toate competențele și competențele țintite, în funcție de nevoile individului.”
Timothy Ghilain, Șef de Cabinet la EASPD
Idei cheie
Proiectul B-WISE este o inițiativă a Comisiei Europene menită să creeze un model pentru creșterea competențelor lucrătorilor din întreprinderile sociale de integrare prin muncă (WISE). Acesta implică 27 de parteneri din 13 țări și își propune să dezvolte un plan care poate fi replicat în întreaga UE.
Cercetare și evaluarea nevoilor:
Proiectul a început cu o cercetare amplă pentru a identifica nevoile de competențe ale personalului din WISE-uri din întreaga UE. Această cercetare a evidențiat variații semnificative în funcție de contextul geografic și socio-economic.
Digitalizarea și formarea competențelor:
Un accent major al proiectului este pus pe digitalizare. Proiectul urmărește să reducă decalajul în competențele digitale prin crearea unei abordări coerente de formare și recalificare a indivizilor. Aceasta include abordarea nevoilor specifice de formare înainte de introducerea formării în competențe digitale.
Dezvoltarea modulelor de formare:
Proiectul a dezvoltat diverse module de formare adaptate nevoilor identificate în faza de cercetare. Aceste module sunt disponibile pe site-ul proiectului și sunt pilotate în țările partenere.
Certificare și adaptare:
Se fac eforturi pentru certificarea modulelor de formare cu autoritățile naționale. Scopul este de a oferi programe de formare adaptabile care pot fi personalizate pentru a se potrivi contextului specific al fiecărei țări.
Importanța sprijinului guvernamental:
Timothy Ghilain a subliniat rolul crucial al guvernului și autorităților locale în sprijinirea eforturilor de digitalizare prin finanțare, programe de recalificare și oferirea accesului la resursele necesare.
- Published in Conference, Conference, Social Economy
Urtzi Uribetxebarria Andres, Mondragon University: skills & trainings in the social economy sector
Urtzi Uribetxebarria Andres is Research Professor of the Dept.of Mechanics and Industrial Organization of Mondragon Unibertsitatea with Project Management Professional (PMP) ® MONDRAGON and baSE Project manager. He was one the speakers at the Enterprising for Tomorrow conference.
Ideas and Insights from Urtzi Uribetxebarria Andres speech
European Social Economy Impact: The project leader highlighted that there are approximately 3 million social economy enterprises in Europe employing around 14 million people, which represents between 8-10% of the European Union’s GDP. This emphasizes the significant impact of the social economy on the European economy.
baSE Project Objectives: The baSE project aims to reinforce the capacities of the social economy and its human capital in key areas. This involves addressing skill mismatches and providing reskilling and upskilling opportunities for social economy practitioners. The project involves 25 partners from 10 European countries, including Romania and Spain. These partners comprise country-level social economy actors, vocational educational training providers, and higher education institutions.
Innovative Curricula Development: One of the main outcomes expected from the baSE project is the creation of an innovative and modernized curriculum in the social economy ecosystem. This aims to improve the professionalism, capacity, and competitiveness of social economy workers, thereby enhancing their employability, mobility, and professional development.
Modernizing Vocational Training: The project also focuses on modernizing vocational educational training and higher education to be more responsive to industry needs. This involves directly addressing the needs of social economy workers and ensuring that the training provided aligns with these needs.
Triple Transition Framework: The speaker introduced the concept of the „triple transition,” which includes green, digital, and fair and inclusive transitions. This holistic view addresses environmental, technological, and social dimensions, reinforcing the mission of social economy organizations. The triple transition forms the core of the social competence framework, which aims to provide a comprehensive development path for individuals and organizations within the social economy ecosystem.
„The triple transition forms a holistic view that addresses environmental, technological, and social dimensions, thereby reinforcing the core mission of the social economy organizations.”
Urtzi Uribetxebarria Andres, Research Professor at Mondragon Unibertsitatea, baSE Project manager.





Yesterday we were visiting your facilities, your organizations, and it’s really amazing the job you are doing here in Romania in terms of developing the social economic ecosystem.
Urtzi Uribetxebarria Andres, during the visit at ADV Romania social enterprises









Stay at the Forefront of Social Economy Skill Development: Discover All baSE Project News, Opportunities, and Events
- Published in Conference, Conference, Social Economy, Updates
Víctor Meseguer, comisarul special pentru economie socială al guvernului spaniol, vine la #EFT2024!
Un speaker de renume la cel mai important eveniment al anului dedicat întreprinderilor sociale!
Suntem încântați să anunțăm că Víctor Meseguer, comisarul special pentru economie socială al guvernului spaniol, a confirmat participarea sa în persoană la conferința Enterprising for Tomorrow. Acest lucru marchează un moment de referință pentru conferință, promițând un schimb bogat de idei și informații din partea unuia dintre cei mai vizionari profesioniști din sector.
Prezența lui Meseguer la conferința de la Iași este și o dovadă a dedicării sale pentru promovarea sectorului economiei sociale. Precedenta sa apariție la conferința din 2022, în calitate de keynote speaker, a fost primită cu multă apreciere, ceea ce face ca revenirea sa din acest an să fie foarte așteptată de către liderii și entuziaștii din industrie.
Rolul lui Meseguer în modelarea economiei sociale din Spania
Meseguer, apreciat pentru modul în care a ridicat economia socială din Spania la un nivel superior, va aduce la conferință o bogată experiență și cunoștințe. Numit în funcția de comisar special în februarie 2023, el a fost însărcinat cu coordonarea proiectelor transformatoare finanțate prin intermediul mecanismului UE de redresare și reziliență. Printre responsabilitățile sale se numără și încurajarea parteneriatelor public-privat și consolidarea rolului Spaniei în dialogul global privind economia socială.
Impactul mandatului lui Meseguer la Social Economy Europe
Înainte de rolul său actual, Víctor Meseguer a fost director al Social Economy Europe (SEE) timp de opt ani. Sub coducerea sa, SEE a avut un rol esențial în adoptarea Planului de acțiune pentru economia socială (SEAP) și pentru actualizarea Strategiei Industriale a UE (unde economia socială este unul dintre cele 14 ecosisteme industriale). În această perioadă, SEE și-a mărit semnificativ numărul de membri, impunându-se ca o voce puternică și influentă pentru economia socială în întreaga Europă.
Perspective și oportunități pentru întreprinderi sociale și pentru cooperări de nivel înalt
Víctor Meseguer va împărtăși perspectivele sale unice privind modul în care economia socială poate contribui la construirea unei Europe mai reziliente și mai echitabile, bazându-se pe experiența sa vastă și pe inițiativele sale actuale. Prezența sa în persoană va adăuga o notă personală evenimentului și va facilita interacțiuni mai dinamice.
Implicarea sa este un indicator clar al importanței conferinței ca hub european de accelerare a tranziției spre o economie sustenabilă, durabilă și incluzivă.
#EFT2024: o platformă pentru leadership-ul vizionar
Conferința de economia socială de la Iași, la care va participa și Meseguer, va aprofunda teme legate de creșterea durabilă și favorabilă incluziunii, prezentând idei inovatoare și promovând discuții care ar putea modela viitoarele politici și modele de afaceri.
Acest eveniment este un punct de reper în calendarul 2024 pentru toți cei interesați de domeniul aflat la intersecția dintre economie, impact social și dezvoltare durabilă.
- Published in Conference



English 






